un cer de jad stins
sub pădurea înghițită de noapte,
mă gândesc cu simțământ la viața de apoi,
când dovada nemuririi sub ochii mei tresare.
crapă sub tălpile mele bucăți de lemn,
miros de crini îmi taie plămânii,
ochii sparți privesc doar în față
mă caut în oameni și mor înăuntru.
Goliciunea se varsă în pahare care nu au finalitate,
sufletul meu s-a stins după ultimul.
Totul în jurul meu e pe picior de plecare,
eu zăbovind în crâşmă - aşteptănd ultimul tren.