Unde sunteți, unde sunteți
Voi pictori şi sculptori şi poeți
Şi voi născocitori de melodii, compozitori,
De ce nu puneți mâna pe viori,
Fură-n țara asta destule răscoale,
Şi martiri ca Horia-n fruntea lor, îndură
Dăruindu-şi duhul ca pe o prescură
La săraci, din zloată, fruntea lor s-o scoale.
Şi de-nchin pentru mădularele tale sfărâmate,
La Albac, Câmpeni, Scărișoara şi Abrud în pari spânzurate,
E că ne calcă inima-n picioare, dragul mamei,
Şi ne sugrumă mai crâncen cleoambele satanei.
Ce dragi îmi sunteți voi munți,
Cum nu v-aș mai săruta pe frunți
În numele celor fără nume şi mulți
Călcați în picioare, huliți şi desculți,
Am să mă lapăd odată de omenie,
Cum s-a lăpădat Horia de ponos
Şi voi porni, tot ca el, pe jos,
Până la a Domnului împărăție.
Zodia ne-a fost mașteră, şi nu erau
Pași de lumină peste inimi şi nici flori rare,
Grele visuri băteau la ușa noastră, amare,
Şi-negurate semne ne dureau.
Zadarnic te-am așteptat, credincios, ca un câine,
Să mâi şi-n casă la noi, şi ieri, şi azi, şi poate şi mâine,
Să-ți povestesc despre moți tot ce știu de când mă socot,
Şi apoi să ne preumblăm prin țară cot la cot;
Voi, cei tineri să nu uitați c-avem un trecut,
Prin care ce n-am fi dat să nu mai fi trecut,
Că soarele n-a strălucit cum strălucește
Azi peste toate minunățiile aceste.
Unde au apus holteii cu umerii cât leoitra de la car din Runc,
Sau poate ați crescut așa numai în inima-mi de prunc?
Pumnul vostru, altădată, buzdugan e zdreanță colilie
Şi-n vinele voastre curge sânge de mocirlă şi leșie.
Lui Ioan Popa-Zlatna
M-am întors aici printre moți şi steni,
În padinile pădurilor din Munții Apuseni,