Şi obişnuinţa îţi poate deforma
destinul Fie că-l ai sau nu la tine
Eşti un fel de tablou amator de
cuvinte Bărbat şi poet de marcă
Onorată instanţă
şi dom` preşedinte
stanţă după stanţă
poetul ne minte
Cine m-a pus ca să scriu
păi se poate dom`primar
cum ai şti mata că-s viu
Să ne treacă vai amarul
împuşcăm stele cu carul
Lumea să nu stea la rând
Ce fără margini încântare
ce cântec fără de-nceput
ce taină revărsată-n mare
femeia porneşte c-un sărut
Poezia mea e-o joacă
deși trage iar cu tunul
când nu știe ce să facă
își dă foc să iasă fumul
Prea frumoasă domnişoară
nu ştiu cum să-ţi povestesc
însă te-am visat aseară
goală şi-mi părea firesc
Ca un
obuz rămas
neexplodat
de la
Copilărie cu fiecare lacrimă
mă-ndepărtezi însă rămâi
centrul intangibil al universului
merg de parcă aş lua calea lactee
Din
faţă
Femeile