Un mijloc de locomoţie pentru tăcere
chemaţi poetul la prefectură
să vedem dacă în fagurii de miere
n-are cumva lacrimi amare de ură
Iubirea mi-e singurul crez
fie noapte fie zi
Doamne eu îngenunchez
ca şi când aş înflori
Prea mult ciocoiule te-ntinzi
că-i ţara azi sat de Flămânzi
dar satul vai cât burta ta
cu furca-n mână mult n-o sta
Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult
Hai iubito mută-ți dorul
hai iubito saltă raiul
ca să pun și eu piciorul
se ține steaua ca scaiul
Ating cerul cu călcâiul
îngerii mă iau la goană
luna-mi bate-n talpă cuiul
însă steaua-i vai o rană
Punând
piciorul
pe
gâtul
Dumnezeu cheamă pe cei singuratici
acasă Casa lor este singurătatea O
casă numai ferestre O casă cu nenu
măraţi ochi Aici locuieşte infinitul Aici
Doamne Doamne ești acasă
ai spus să bat și vei deschide
deșertul lumii mă apasă
deșertul Doamne din cuvinte
Deșertul mi-a invadat viața și casa Numai
patul această oază a singurătății în doi Con
trapunctează cu versurile lui de dragoste Lu
na se pierde printre pernele norilor nimbus și