Este trist omul-ţărână, când se crede demiurg,
Dominându-şi stirpea lui, sursa relelor ce curg,
Foamea de concret îl paşte, torturat de întrebări,
Despre ordinea în lume, cu speranţe-n vindecǎri.
« samoila »
Fără Tine,... Doamne Sfânt!
Fără Tine,... Doamne Sfânt,
Ce ar fi, viaţa-mi sub soare
« Flavius Laurian Duverna »
Eu ştiu că Domnul meu e viu!
Când munţi de valuri agitate
În iureşuri pornesc în noapte
« Flavius Laurian Duverna »
Se scutură pământul de păcate,
Mai moare câte unul dintre mişei,
Foşnesc prea viu iubirile uscate
Între bărbaţii cu lipsǎ de femei.
« samoila »
Am alergat la oameni, cu sufletul flămând
De pace şi iubire... şi inima arzând!
Am alergat, crezându-i cu sufletul curat...
Dar pacea şi iubirea, la oameni n-am aflat!
« danab »
Respir parfumul dimineţii
Cum o pot face doar poeţii
Şi mă îmbăt de-a lui dulceaţă
Ce-n zorii zilei mă răsfaţă.
« SALecsandru »
Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
« Felix »
În zorii prinși de-nțepenire
S-aude că, înmugurită,
O simfonie de trezire
E pentru Soare pregătită.
« bragagiu »
Enigma Timpului
Mă uit la timpul care zboară
Pe pânza vremii lăsând scris
« Flavius Laurian Duverna »
Să-mi cânte inima un cântec lin, şoptit,
să beau un ceai cu Eminescu, la zenit,
să-mi cadă fulgi de nea pe zâmbet, iară,
să îmi colinde-un ţurţur la ghitară,
« Florin T. Roman »