Îmbătrânesc, și tot îmi pare rău,
de bustul alb incendiat de fiori,
de ochii căprui, azi, ademenitori
ce m-au încurajat la bine și la greu.
« George Pena »
Îmbătrânesc, și tot îmi pare rău,
rău de prieteni, rău de iubită,
de-un boșchetar, de-un nătărău
din bezna străzii nesfârșită.
« George Pena »
Îmbătrânesc, și-mi tot pare rău,
rău de mine, chiar rău de tine;
ce-o să fac, recunosc, e încă greu,
ziua de azi, n-o mai prinzi mâine.
« George Pena »
Cu trecerea vremii ne risipim în toate,
fantezia disipării întregește gestul;
își cere zilnic viața, din drepturi amânate,
nu uită să-și ceară, uneori, și restul.
« George Pena »
Ne naștem ca să clădim frumosul,
ne naștem din nevoia de noi;
sufletul și-aduce și azi prinosul
acestui picior de plai cu eroi.
« George Pena »
N-ai mai venit demult prin sat...
Caisul de la poartă,
De-atâta dor şi aşteptat
Printre-amintiri te-a căutat,
« danab »
Îmi iau vioara.. şi plec pe-al meu drum
Pustia lumii îmi râde în faţă..
O spune-mi inimă.. o spune-mi cum
Să dau viorii, aripi... să-i dau viaţă?
« danab »
Am sădit o floare în inima mea..
Dulcile-i petale să-mi spună, ar vrea:
"Păstrează-ţi veştmântul tot mereu curat,
Inima şi gândul, fie-ţi ne-ncetat,
« danab »
Ca ploaia de vară în inima ta,
Cuvântul să fie! Şi-n orice zi, scut
Să-l ai pentru suflet! Şi-atunci vei putea
Să mergi bucuros.. Chiar de eşti abătut!
« danab »
Doar gândul fâlfâie înaripat,
De pe planeta mea cu ochi albaştri
Pornind prin univers la colindat,
În zbor cu aştrii.
« Felix »