Sunt Dana și poezia îmi e hoinăreală a sufletului.
Privesc amețitor tavanul,
E negru ca un suflet părăsit și gol,
Ce-așteaptă să atingă-ncet limanul,
Mântuire pentru picioare tremurânde, ușor.
Tu ești puntea dintre rai și iad,
Podul efemer al minții mele.
Și, totuși, nu îmi ești hotar,
Eu sunt un soare, tu doar praf de stele.