Se sapă-n orașe mormintele noi,
Paralizia-i totală sub asuprirea fricii,
Și ploaia când cade, aduce noroi,
Pădurea-i vrăjmașă de spaima urzicii.
Mamă, inima mi-e arsă,
Pune luna-n fir să-i țeasă,
Din satin ,un văl bogat
Pentru jaru-n care ard!
Noapte dragă așteptată,
Cu speranțe de schimbare,
Clopoței, nou an tresaltă,
Fericirea e în zare...
Din cosița neagră a nopții,
Palidă ca-ntotdeauna,
Risipind argint din șorțu-i
Zornăia la geam iar luna.
„Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”,
Mărgele din șiragul de viață ce s-a scurs,
Scântei din rugul vieții, secret și nepătruns,
Trecutul reînvie, salon de albe chipuri.
Se pare că toamna bogată s-a dus
Perdele de ceață învăluie zarea,
Pe suflet cenușa și-a -ntins disperarea,
Lumina ,îmi pare pe veci c-a apus...
Iat-o, vine! Tot bogată!...
Cu penelul lunecând
Astăzi ca și altădată,
Expoziții vernisând.
În anii tineri alergam
Precum izvorul spre câmpie,
Din suflet, focuri emanam,
Spre cer zburau căci căutam,
Prin fereastră Caru Mare,
Strălucește în oglindă,
Ceru-ntreg e-o lume care
În neliniști mă scufundă.
A înghețat castelul în nisip
Sărutul tău siberian rănește,
Și briza mării amintiri gonește.
Iar în poiana unde ne-am iubit