Iarna vine, vara trece
Şi pădurea s-au rărit!
Ziua-i viscol, noaptea-i rece,
Gerul vieţii a sosit!
Dragă, dragă surioară,
Nu ştii cântecul ce spune
Că prin frunze când se strecoară
Raza zilei ce apune,
Măi tătare, ţine-ţi calul,
Măi tătare, strânge-i frâul,
Măi tătare, lasă malul,
Nu cerca a trece râul,
Mândruliţă de la munte,
Ce nu treci colea, pe punte,
Să te strâng la pieptul meu?
Că te-aş face, zău, puicuţă,
Pe când la cuibu-i pasărea zboară
C-un ţipăt jalnic ca un suspin
Şi, plecând capul sub aripioară,
Pe creanga mică adoarme lin,
Cu ce jale, ce amar
Plâng doi ochi peste hotar!
Cât se bate, cât suspină
O inimă de dor plină
În prăpastia cea mare,
Unde vântul cu turbare
Suflă trist, înfricoşat,
Vezi o cruce dărâmată
Ici în vale, la fântână,
Două fete spală lână…
(Cântecul lui Bujor)
Pe cel deal, pe coaste,
Trece-o mândră oaste,
Oaste de români!
Toţi voinici de frunte
Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni,
Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar,
Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,
Însuşi merge să aleagă locul sfântului altar.