Cât o roată de car mare,
Cu trei rânduri de pistoale
Ş-un baltag legat de şale.
Trăsei două, trei pârloage,
Frunză verde şapte brazi,
Fost-am noi vreo şapte fraţi
Ş-au pierit cinci într-o marţi,
Şi rămas-am numai doi
Frunză verde de cicoare,
Când văzui vara cu soare,
Cătat-am pădurea deasă
Ca să ţin cu dânsa casă,
Frunză verde de susai,
Mă-ntorsei iară pe plai
Cu mireasa pe sub strai
Să mai prind ceva de trai!
Cine-i tânăr şi voinic
Iese noaptea la colnic
Fără par, fără nimic,
Fără paloş, nici pistoale,
Din Siret şi până-n Prut
Murgul apă n-a băut,
Iarbă verde n-a păscut,
De-a păscut în câmp vreodată,
Frunză verde baraboi,
Mă-ntâlnii cu un ciocoi:
„Bună cale, măi române”
„Mulţumim, ciocoi de câine”
Corbe, corbe, frăţioare!
Ce tot croncăneşti la soare?
Ori ţi-e foame, ori ţi-e sete,
Ori ţi-e dor de codrul verde?”
Arde-mi-te-ai, codre des!
Văd bine că s-a ales
Din tine să nu mai ies!
Am intrat făr’ de musteaţă
Frunză verde mărăcine,
Nimic se prinde de mine!
De când dorul m-a lovit
Minţile mi-au rătăcit;