Pe ceru-nalt luceşte un râu albiu de stele
Ce curge spre Moldova din tainicul noian;
Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele
Cutreieră în umbră cerescul ocean.
Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
Ş-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte.
Iarba coaptă străluceşte, ea se clatină la vânt,
Ş-a ei umbră lin se mişcă în dungi negre pe pământ.
Plăcută, simţitoare, în toate graţioasă,
Eşti dulce ca seninul de zi primăvăroasă,
Şi ochiul ce oglindă cu drag fiinţa ta
Nimic în astă lume nu-l poate întrista.
Superbă, maiestoasă, te simţi că eşti regină,
Căci fruntea-ţi se înalţă când lumea se inclină,
Şi imnul omenirii, un imn de adorare,
Ajunge până la tine in slabă suspinare.
Pe zidul din Alhambra luceşte-n răsărit
Un chioşc în filigrană de marmură-aurie,
Cu stâlpi şi arabescuri de jur împodobit,
Prin care se-ntrevede nălţimea azurie.
Vânătorul pleacă grabnic l-a zorilor ivire,
Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire.
Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare
Celebrează însoţirea naturii cu mândrul soare.
S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Noroc bun! Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri!
Boi plăvani în câte şase trag, se opintesc în juguri!
Braţul gol apasă-n coarne; fierul taie brazde lungi
Ce se-nşiră în bătătură ca lucioase, negre dungi.
Aerul e viu şi proaspăt! el trezeşte şi învie
Pieptul, inima şi ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.
Precum în vară dulci păsărele
Sosesc voios
Şi pe un arbor cuprins de ele
Cântă frumos;