În lacul de Como e unda senină
Ca cerul albastru ivit printre nori.
În juru-i se-ntinde un rai de grădină
Ce varsă pe maluri buchete de flori.
Pe când steaua se oglindă
În izvorul tăinuit,
Crinul merge de colindă
Câmpul verde şi-nflorit,
Cristos mântuitorul din morţi a înviat,
Şi fruntea-i ca un soare,
Lucind peste popoare,
Fiori de nemurire în lume a-mprăştiat.
E noapte! Magenta în umbră dispare
Cu rănile sale, cu zgomotu-i mare
De tunuri, de oaste, de cai zburdători,
Gondola trece şi-n urma-i lasă
Un vers de jale ce mă apasă:
„Cine-n gondolă pe-o noapte lină,
Ades în codri noaptea, la stele,
Mici păsărele duios suspină.
Dumnezeu ştie ce cântă ele,
Căci, în unire, lui se închină.
A Italiei libertate
Va insufla o nouă viaţă
Legioanelor uitate
De la Dunărea măreaţă.
Pe o noapte-ntunecoasă,
Pe o mare furtunoasă,
Trece-un vas necunoscut.
Care geniu îl conduce
Pe deal, la Palestre, vitejii Zuavi,
Bersalierii sprinteni, Vânătorii bravi.
In oastea germană s-aruncă împreună
Când glasul Providenţei te-a rechemat în ceruri,
Ca să măreşti podoaba cereştilor misteruri,
O, fiică a Moldovei! o, suflet îngeresc!