Ea era frumoasă, dulce, încântătoare,
Ca o floare vie, căzută din soare;
Lumea-namorată şi de doruri plină
De trei zile-acum pe mare,
Navigând fără-ncetare,
Noi pământul l-am zărit!
Vântul suflă şi ne-mpinge;
Din ramura plăpândă a tinerimii tale,
O, ţara mea duioasă!
A mai căzut o floare, te-a părăsit în jale,
În jale dureroasă.
Pe muchi de prăpăstii lunecând uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.
Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Era graţioasa,
Tânăra, frumoasa,
Vie pariziană cu mii de-ncântări.
Mica ei guriţă,
Dormea în liniştire Bosforul fără valuri
Într-a Europei mândrie ş-a Asiei verzi maluri
Ca un balaur verde în lupte ostenit.
Din zori şi până-n noapte pe umeri el purtase
De-aş fi, iubito, gingaşa floare
Ce creşte-n vale, lângă pârău,
Aş da şi roua şi mândrul soare
Pe-o rază dulce din ochiul tău.
Pe câmpul Tinechiei,
Pe zările câmpiei,
Răsărit-au florile
Odată cu zorile?
Balcanul şi Carpatul, la Dunărea măreaţă,
Ca doi giganţi năprasnici stau astăzi faţă-n faţă
Ş-aprinşi de dor de luptă, cu ochii se măsoară,
Cu glasul s-ameninţă, cu gândul se doboară,
Adio! ah, niciodată
N-am crezut că pe pământ
A mea inimă-ntristată
Va rosti acest cuvânt;