Sub o frunză de arţar,
Stă la umbră un ţânţar,
Sus, un avion subţire
Zbârnâie ca un bondar.
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat de gând,
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Încărcat c-un sac de caş,
Un măgar urca pe coastă
Să se ducă la oraş –
Când, gonit de vreo năpastă,
A ieşit din ou, la soare,
Cel din urmă puişor.
Se usucă pe-aripioare
Şi-o porneşte binişor.
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi, surioară?
Nici o floare:
Numai pete mari, de soare…
Doar din frunza cafenie
Ssst! Micuţa gerului,
Cu mânuţa îngheţată,
Bate-n poarta cerului
Şi întreabă supărată;
Creştinii câţi nu dorm, cu spaimă cheamă
Pe maica lui Hristos şi-aprind grăbit
Tămâie şi-usturoi pe-un vas de-aramă.
Ea singură-n căscioară, biata mamă,
Vine ploaia! Las’ să vie!
Da, ce-i bună ploaia ştie,
Iarba arsă din câmpie
Las’ să vie! Las’ să vie!