Mâna el domol o pune
Peste pieptul mândrei fete
Și-o dezmiardă ca s-o-mbune.
Dar ea mâna i-o aruncă
Eu o văd ades pe stradă,
Palia, cu pași grăbiți -
Rătăcită-i e privirea
Și obrajii desfloriți.
De-aici culege fața fragi-
De-o zi nu te-a văzut, copile,
Și-o e lungă cât trei zile
Când nu să văd doi oameni dragi,
De ce te-ntrebi tu, Xinte, oare
Că, dacă mori, mai vezi vr'un soare,
Mai poți iubi, auzi vr'un cânt?
Le ai aceste pe pământ -
"Stai, iubito, la fântână,
Rece-așa, cu flori în mână -
Lasă-n pacoste gânditul,
Căci e primăvară-n lunci!"
"Să n-am zi de veselie,
Să n-am flori de pus în plete
Și să fiu de râs la fete,
Dacă te mai las să pui
Eu am plecat în urmă-i și-am prins-o de veștmânt -
Ea stă pe loc ca moartă, cu ochii la pământ.
"O, nu fi supărată! Zi-mi numai un cuvânt!"
Și-ascult fluturașul, ascult în tăcere
Cum cântă ciobanul în el de duios,
Și cuget că dânsul își cânt-o durere
Și lacrimi de jale eu vărs dureros.
Goi sunt umerii rotunzi,
Pieptul gol - așa-mbrăcată
Treci pe câmp, frumoasă fată!
Când mă vezi, ascunzi deodată
Șchiop! Dar și eu am să mor:
De ce să mă supăr oare,
Dacă n-am două picioare?
Pot muri și c-un picior.