Un țăran la câmp ieșise
Să cosească într-o zi:
Și cosind, deodată-n iarbă
Jos un cuibușor găsi.
Acum e noapte-afară
Și-i liniște pe drum;
Se culcă flori și păsări
Și toate dorm acum.
Mărirea voastră n-o socot!
Nu sunt setos să-mi fac renume,
Nimic nu-nvidiez pe lume;
Să strâng averi, ca voi, nu pot!
E miezul nopții-ntunecos,
Și copilașul credincios
Veghează încă, plin de jale,
Stând lângă patul mamei sale.
Ce frumoasă este-o floare!
Cine a făcut-o oare?
A făcut-o Dumnezeu.
El m-a făcut și pe mine!
Cei osândiți, mergând pe cale,
Deodată liberi se vedeau,
În calea lor de-i întâlneau
Copilele vestale.
Colonelu-n front s-arată,
Ținând spada ridicată
Drept în sus.
Turcii-n deal au o cetate,
Dacă te-am rugat vreodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut ! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre ruga-ntinse îi sunt toată arma lui :
Când vii, la pălărie port
Și eu o floare;
Când îmi zâmbești;
în pieptu-mi mort
Bea câmpia ploi vărsate,
Pomii sucuri beau din ploi
Marea bea din râuri late,
Soarele din marea bea.