Cu noaptea-n cap, din casa lor
Pe viscol am plecat,
Și-n deal m-am răzimat plângând
De-un paltin fulgerat.
Când, Arhanghelul, sunând,
Va veni să mă dezgroape
Eu, cu silă deschizând
Amorțitele pleoape,
Cine plânge-n lume
E mai liniștit;
Lacrimile spală
Sufletul rănit.
Cruda noapte-ngrozitoare
Ca un val întunecat,
Deodată s-a lăsat
Cu-a ei umbre adormitoare.
Ce bogată-i marea cu adâncuri mari!
Plin e fundul mării de mărgăritare.
Vechile coroane prețuri au mai mari:
Pline sunt cu totul de mărgăritare.
Cu hainele rupte, în sus și în jos
Pe drum și pe cale, pe stradele pline
Alerga moșneagul și vărsa suspine
și plângea duios.
Călărețul lânced de un an mai bine
Singur rătăcește tot pe căi străine.
Singur rătăcește pe străin pământ
Îndemnându-și calul dus de-al sorții vânt
Ciudate-s împărțite a pământului comori
Săracu-are puține, iar bietul cerșetor
Nimic; bogatul multe, de-aceea e fudul
Cu toți avem ceva, dar nimenea destul.
Bradu-mi spune bun cuvânt -
"Să-i trimit?" Mi-a spus "Trimite-i!"
Tot m-am judecat cu mine:
Să dau bradului mai bine
Cu părul alb ca de zăpadă,
Un biet bătrân trecea pe stradă.
Slăbit de ani, de griji pierdut,
În strada jos. L-a părăsit puterea toată.