Câțiva sunt brutali ca să poată lua parte,
în bune condiții la măcelul perpetuu,
eu înțeleg și chiar dacă nu înțeleg,
e indiferent; încerc să le propun
Mă dilat - și umplu spațiul convențional dintre oameni.
Ca să se răzbune, încearcă să mă strivească, dar
oricum, sunt obligați să se frece de mine,
– iar dacă mă dau brusc la o parte,
Se sperie de mine pentru că sunt firesc.
Dragostea îmi izbucnește în mimică,
revolta mea face gesturi,
sunt în spăimântător, nu disimulez
Mă privește din prezumtive portrete
cu părul îmbrăcându-i capul ca o orgă moale:
nici nu știu dacă ale lui sunt aceste cilindrice bucle de argint,
căci, iată, nimeni nu știe în ce loc s-au răspândit în pământ
Marile viraje pe care le descriu
în mediul ambiant, având grijă
să nu lovesc cu fruntea păsările, scaunele,
plantele curbate, dar necruțătoare
Pe-un cal orbit de zăpadă
goneam fără șa
prin câmpie prin noapte.
Spre calul meu negru și orb,
Apoi au strâns totul și au plecat alergând,
ieșind din noapte și din acel decor în care
tablourile se refăceau încet; reapăru întâi
conturul fosforescent al pisicii,
Și muriră lupii,
și se topiră zăpezile.
Atât de repede se petrecuse totul,
încât nimeni n-ar fi zis că a trecut pe acolo
Modul de viață al frigului
dă o ciudată impresie de ordine.
De fapt, sub liniile convenționale,
bănuiesc o mișcare sălbatică,
Mă cuprinde frigul, în decor,
deși s-ar părea că eu sunt depozitarul frigului,
așa cum umblu, saturat de sublim,
ca de o zăpadă compactă,