Când a plecat
Eu am înțeles greșeala mea
Aveam un suflet - unul
Și i-am dat ei cheia
Nu pot să cred că păsările zboară,
că ele se sprijină pe ceea ce nu este,
că tu mă iubești pe mine
fără să-ți fiu câine
Îl știi în post. Asculți în întuneric
cum sună pașii, rar, pe lespezi reci,
și din neliniști, trupul ți-l desfereci,
prin iarba-naltă-a somnului, lin, treci.
Până când și mirosul nu e altceva decât o lume
locuită de ființe repezi,
până când și auzul are locuitorii lui sufocați
unul într-altul!
Cum pluteam printre coloane,
în vârtejuri diafane,
trupul tău lipit de pieptu-mi
sufletul mi-l străbătuse. O, te uită,-ntoarce-ți văzul,
PARTEA I : NERVUL TERESTRU
l. Cel care a murit despre
cel care nu s-a născut
Și totuși, câte mișcări dulci,
ale morților pe sub pământ;
deasupra aerului.
În fiecare orbită iluzia unui răsărit de soare
Că mi-e somn de nu mai pot, îmi zise
stând ca și un val de val
Ochiule, iris, iriși cu priviri de adevăr.
M-ai lovit în piept cu orbul vin al cupelor,
Te-ai înstrăinat de mine, mamă,
nu-mi mai dai din țâță de mâncare,
ci din mână,
Am ajuns să avem masa în casă, mamă,
I
Nu am nimic. Al meu nu este totuna cu mine.
Numai însumi există,