Porumbelul străveziu, în cap.
În porumbel, un sipet de argilă,
în sipet o mare moartă,
în mare înțeleapta lună.
Tei înflorit în mijlocul inimii,
sub tei îngropată-o căldare,
în căldare doisprezece nori,
în nori soarele tânăr.
A fost odată o greșeală
atât de hazlie, atât de măruntă,
că nimeni nici n-ar fi băgat-o în seamă.
Gol și viu un cuțit
Zace în mijlocul căii lactee.
Cum se mai zvârcolește
Incendiate
se scufundă două mâini
în largul cerului.
Balaur de foc în pântec
în balaur o peșteră roșie,
în peșteră un miel alb,
în miel, cerul bătrân.
Înaripatul fluier zboară
în jurul fulgerelor încolăcite
într-un ghem uriaș.
Un cap retezat,
un cap cu floare între dinți,
rătăcește în jurul pământului.
Erai un nesfârșit toiag.
Zăceai pe un drum nesfârșit
și nu era alt toiag mai presus de tine.
O veșnicie-ntreagă umblă
prin propriul tău infinit
din creștet până-n tălpi, și-napoi.