Nu numai că m-am spălat
dar m-am și parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.
De ce să ne înțelegem unii cu alții,
de ce să iepure, de ce să cal,
de ce să elefant, de ce să covrig,
de ce să brad, de ce să stejar,
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins şi tot mi-aş duce
dorurile-n el, năuce,
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
O, tu care te smulgi greoi din mine
cu mâna care smulsă, tu mi-o smulgi, -
lumină-n stele și-n desime
care mă dori, care mă mugi,
Ei erau o țintă
iar nu cum visaseră, adică, un glonț.
Ei, adică eu
eu adică ei –
Eu descurajez febra
prin descărnarea cărnii de pe os, -
ce nu există îmi apare a fi frumos
cum bunăoară zebra.