De nu te iubeam, dragă Lili, ce desfătare
Era pentru mine priveliștea, nemărginirea!
Și totuși, Lili, de nu te iubeam, care,
Care oare mi-ar fi fost fericirea?
Să te pierd? Iubirea scoate-mi
Din iubire noi puteri;
A mea inimă nu știe
Chinul și durerea vie.
Mi-s pe plac un sân pietros,
Ochi ce ard, sărut focos.
O, nu știu de-mi ești dragă, dar
De-ți văd o oară chipul doar,
Și-o oară numai ochii tăi,
Scap de-ale iadului văpăi.
Copii de aur, drăgălași
Noi vrem, ca, stând lângă cămin,
Să ne-amuzăm, să ne iubim
Asemeni unor îngerași.
Mi-am prins iubita, de curând,
Și-am strâns-o-n brațe, – n crâng,
Dar dânsa mi-a șoptit: „Stai blând,
Că zău că țip și plâng!”
Un ghiocel
Ieși din pământ,
Devreme, și flori
Dădu în curând.
Buchetul ce l-am cules
Te salută de mii de ori.
M-am tot plecat și-ales
Florile, de mii de ori.
Ca să-și tot aducă-aminte
De dureri, de dor fierbinte,
Griji, plăceri, ce-n suflet poartă
Doi poeți, ortaci la toartă
Ancoră rapidă, eternă, dragoste! O femeie pe care o iubesc!
O mireasă! Nevasta! mai rezistent decât îmi pot spune, gândul la tine!
- După despărțire, ca fiind destrămată, sau altul născut,
Etern, ultima realitate atletică, mângâierea mea;