Chiar dacă-i cert, tot au dreptate:
Prin cuvânt nu chiar totul se poate,
Și asta-i de la sine-nțeles.
Cuvântu-i evantai! Printre vergele, ades,
Ritmul mult vrăjește prin măsură,
Când talent în versuri vii răsfrânge,
Dar cu scârbă-alungă și cu ură
Goale măști ce nu au sens și sânge.
Cu plăcere m-am lăsat
Prins în mreji de plete,
Cum cu tine s-a-ntâmplat,
O, Hafis, poete.
Se făcea, că fără preget,
Cum pluteam pe Eufrat,
Se știe că tu ești cea mai frumoasă,
Ochii, gura m-au vrăjit
Săracă-i și-i bogată! Tare-i
Și slabă-i! e bogată urna-n
Pământ? E tare spada-n teacă?
Lin intră-acolo: fericire
Ce putem noi, mandarinii,
Vechi stăpâni, slujind stăpânii,
Când ne-am sastisit de toate
Și e primăvara-n toi?