În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Noi suntem doi frați, în casă
Și nu ne certăm deloc,
Și suntem tăcuți la masă,
Și cuminți în orice loc.
Racul este croitor,
Meşter bun şi silitor.
Coase fuste la răţuşte,
Băsmăluţe la broscuţe.
„Greierii păzesc stelele.”
D. R. Popescu
Vârful cel mai ridicat
„Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie.”
Dumitru Matcovschi
Închinare Marii Adunări Naţionale
Doinei şi lui Paul Enigărescu
În zori, mâinile mamei
Se roagă spre Cer, împrospătate
De cântecul privighetorilor.
Irinei Petraş
Şi lui Petru Poantă
Până şi faţa de pernă
Era de aceeaşi culoare:
Cadă frunza-n vânt –
Stele ard cerești!
Singur tu nu ești,
Dulcele meu sfânt.
Draga i-a fugit cu altul.
S-a ascuns în codru. Uuu!
El a smuls pădurea toată,
Însă n-a găsit-o, nu.
Cu glas dulce, cu glas dulce
Şi de bunătate plin,
Ea în jurul ei ne strânge,
Ne jucăm frumos, citim.