Lui Mihai Eminescu
Sub un tei ce înflorește
Ea, frumoasă, se oprește.
„Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.”
De unde-a coborât?
Sărută-mă mereu, mereu,
Să nu văd fața mării eu.
Sărută-mă neîncetat,
Să nu văd malul sidefat.
Îmi place
să te ghemui la pieptu-mi
când pe cer tunetul
se dă fioros de-a dura.
Ar trebui alături
De-al iubitei nume,
În sclipătul verigii,
Să-l scriem și pe-al mumei.
După mamă,
după copii
și după iubită
n-am mai aproape pe nimeni
Tu, mare naţionalistule,
Dumnezeul nostru de Sus,
Tu care nu vrei nicidecum
Să-ţi schimbi
Am o soră mic-mică,
Gura ei – o floricică.
Ea nu ştie să vorbească,
Ştie numai să zâmbească.
Soare, soare, frăţioare,
Hai dă drumul la izvoare,
Scoate iarba din ţărână
Spune păsării să vin!
Sus pe dealul înserat
S-au amestecat
Oiţele cerului
Cu ale oierului.