Mă uitam în sus,
spre marele cosmos, de timp dus,
de la răsăritul lunii spre apus,
pe cerul negru dar străpus,
Sobor de liniște,
din adâncă pustie,
scăpat din robie,
de sub rea stăpânire.
Un amar chin,
este acest "a fi",
nefastul meu de zi cu zi
făurit din purul suspin.
Din pămâtul moale,
De pe margine de vale,
Cu zile si pomi înfloriți,
Răsar nestingheriți,