Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale
Și le crez că-s strecurate chiar din simțire de jale;
Nu-mi rămâne îndoială că ți-au adus oțărire
Politica cea vicleană ce au toți grecii din fire,
« Costache Conachi »
Orbecăindu-ne Speranța
Din plânsete și din desfături
Iar căutăm din mări Constanța
Cu o Itacă pe alături.
« bragagiu »
Se reaprind clipele din cearcănele morţii
şi dorinţa îmi arde gurguiele precum o pradă –
« Gavriil Stiharul »
Ce tristă e fecioara şi câtă paloare!
Mă prind de coapsa ei de corn de lună
« Gavriil Stiharul »
O noapte când veşmintele-mi sunt ploaia
lunecând în falduri pe trupul meu sculptat,
când ochii tăi, iubite, sunt dalta cu văpaia
ce la răspântie de coapse respiră tremurat.
« Gavriil Stiharul »
Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu,
Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu;
Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda
Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta.
« Costache Conachi »
Îmi amintesc cum râdeam
La glumele tale răgușite
Și îmi părea atât de bine
De viața ce-o trăiam...
« LARISA BĂLAN »
Am început de la un timp
Să mă scutur de flori...
Îmi e dor d-un cald anotimp
Să mă trezească-n zori...
« LARISA BĂLAN »
Nu întreba!
Cred că ți-ar fi teamă
Să deschizi uși, să desfaci lanțuri,
Ar ieși monștrii cu larmă
« LARISA BĂLAN »
„Domnișoara îmi permite!..”
Eu vorbeam înalt și rar...
Eh, de ce n-aveam eu pinteni
Să îi bat ca un husar!
« bragagiu »