Nu înțeleg de ce simt nevoia să fiu în legătură cu tine,
să știu de simți, ce gândești, ce faci,
de parcă m-aș hrăni cu relația coaserii cerului,
știind că ești fericit cu visele care îți înaripează pașii,
Stăteam spate în spate ca două universuri paralele.
Nu ne atingeam conturul viselor, catifeaua pielii,
nu ne aventuram peste graniţa straielor nevăzute.
Eu cu faţa către peretele tâmplei, tu cu faţa către peretele inimii,
Să-mi dezleg cătușele? Ce aventură!
Să mă dezleg de-a ochilor mișcare între geana orelor și-a întrebărilor?
Sunt încătușată de vise răscolind întinderea privirii înaripate.
Dacă mă ții de mână, mă arunc până în prăpastia imprevizibilei mișcări,
E un miros de proaspăt și de viu,
de apă găzduind natura-nfiorată,
se sparg de maluri unde clipocind sălciu,
zvâcnind lumina din adâncuri tremurată.