Poezie
Dacă oamenii m-ar părăsi,
iubirea de cuvânt ar rămâne-n mine.
Arhangheli discreți
ascunși în mansarda gândurilor
mă privesc prin lentila unui cer
împărțit la doi
m-aș ascunde într-un vis
verde crud
să pot înfrunzi indiferent
de anotimpuri
dau volumul tăcerii mai tare
să aud cerul
nu am mască pentru acest
bal al deşertăciunii
am îmblânzit mugurii
zburliți de dor
să pot dansa cu primăvara
Sunt poet de sorginte latină,
decojesc cerul până la umerii îngerilor,
să-mi pot pune pana albastră
ce cântărește atâtea suflete.
Tată, nu ai mai rămas să culegi
anotimpurile mustind de viață,
să-mi așezi în glastră copilăria!
Vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,
viața-i un film alb-negru
fără subtitrare
mi-am luat un dicționar second-hand
să pot traduce
Privesc ,,Coloana Infinitului”
trasând cu privirea
linia dintre viață și moarte,
să văd cât mai departe.
Fac inventarul unui amurg,
Luna-mi calcă pe umeri apăsat,
Prin vene, clipe ruginii curg,
În ochii mei s-a înnoptat.