https://ganddinneant.wordpress.com
sunt poetul mereu nepoet
când mă surprind muscând din otrava iubirii
Adam m-a mințit
iar ultima frunză care-mi ascundea goliciunea
e vântul ce-mi sopteste
o poezie tristă
ecoul ei sfârseste
la tine în batistă
cerul pictat de copii
ca o capelă sixtină
revarsă lumină
Michelangelo ne surâde
săptămâna marilor iluzii
spitale gri si îngeri
în perfuzii
striveste mama
tristețea sfârseste
redând universului meu
tot aerul fumat
azi o poezie sub formă de pâine rotundă
hrăneste privirile care se rotesc la nesfârsit
ce nu as da dincolo de trup
să nu mai fie nevoie
de sânge pentru a ucide îngeri
fericirea pe care o cauți
un zbucium interminabil
prizonier
printre file pătate cu lacrimi de mamă
hai la auschwitz printre minunile Domnului
să vezi trenurile cum aduc
îngeri pentru schimbarea la față
cum abureste pita si ce bine miroase mielul
fiecare poem are vremea lui
ca si acesta
din rădăcina tristeții
spre coroana lumii