Agonie
Fără speranţă-n agonie,
priviesc murind,
Vreau!
Să trăiesc ce-mi este dat,
să mă iubească un bărbat,
În savana liniştită,
leoaica se odihneşte,
îşi mijeşte uşor ochii
şi în jurul ei priveşte.
Venim în astă lume
deplin încrezători,
destinul ne promite
iubire şi comori.
A licărit o lumină,
s-a aprins o stea,
a bătut o inimă
ş-a înviat în suflet
În sfârşit, ne-am regăsit,
doresc să fii fericit,
să trezesc din adormire,
delicata-ţi fire.
Când mă uit într-o oglindă,
mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta?
mă frământă întrebarea…
Pe nisipul Mării Negre,
strălucind diamantin,
dormea micuţa sirenă
cu buze ca de rubin.
Mă cuprindeai timid în braţe,
mă sărutai, mă dezmierdai
şi îmi şopteai cuvinte tandre,
cuprins de vrajă îmi zâmbeai.
Focul sacru, focul vieţii,
mai arde în noi,
tu eşti cerul, eu – pământul,
orizonturi noi.