Cine sunt cu adevărat,
deseori m-am întrebat,
cine-s eu în lumea mare,
unde-i locul meu sub soare?
Fericiţi şi-au dăruit
marea lor iubire,
grădină cu trandafiri,
tihnă, fericire.
În superba mănăstire
ei credinţă şi-au jurat,
inimile lor bat tare,
preotul i-a cununat.
Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
răscolim amintiri
care apoi ne ard,
Vasile bucovinean de-a lui obârşie,
cu ochii verzi ca de jad, plin de bonomie.
Volubil şi chiar plăcut într-o conversaţie,
uneori frumoasa-i gură bătea câmpii cu graţie.
Ca un trubadur romantic
tu m-ai cucerit,
cu a profunzimii voce
m-ai sedus smerit.
Tolănit într-un hamac,
zâmbea ușurel crispat,
verdele ochilor lui
îmi părea atunci căprui.
O zi splendidă de toamnă,
cer senin fară de nori,
soarele-i o mângâiere
pentru noi, frunze şi flori.
Sufletul, divina forţă
creatoare de viaţă,
omenirea-nsufleţeşte,
dându-i duh şi cutezanţă.
Trecut-au ani şi anotimpuri
de când pământul îl umbresc,
a soarelui caldă lumină
şi-a lunii raze mă-nsoţesc.