În casa asta trecură zilele mele,
leneşe ca pernele pe canapele,
cuminţi ca nişte fete de pe vremuri.
Candelă de sub icoană, de ce tremuri?...
Primăvară-ntîia oară roazele cînd înfloresc
C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc,
Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat,
Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat
Vom spune că toamna a venit… foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist…
Vânt umed, şi frunza zboară, undeva.
Avem atâtia morti, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.
O ţară e făcută şi din păsări,
Din V-urile mari căzând spre sud
Rănite, alungate de frig
Şi de trădare,
Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapte
Somnul meu în unda lunii s-a scăldat,
În abisul nopţii visu-nmiresmat
Mi-a cules miresme de naramze coapte
Tu iarăşi ai, om bun de azi,
Crăciun, cu ramuri verzi de brazi.
Colindul Sfânt tu iar îl ai,
Din glasuri coborând din rai.
Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate
Moş Crăciun din ceriu de-acolo
De le ştie toate-toate…
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
E puţin ceea ce spun. Dar pot să spun orice.
Cred că pot să spun. Aş putea să arăt
cum creşte iarba, cum se-nalţă un zid,
cum se nasc cai de lemn