Omule, slabă fiinţă şi la patimi cu plecare,
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Pedalam liniştit
prin dimineaţa răcoroasă şi plină de soare,
pedalam liniştit, egal, cu pieptul plin
de bucuria aerului proaspăt, a luminii,
Neguri acopăr
cîmpuri şi dîmb.
Freamătă ulmul,
duhul cel strîmb.
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Mi-e foame, și să știi că am să mor !
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Primenește-ți gazdă casa,
umple vadra, pune masa,
fă potecă prin grădină
și-n pridvor ține lumină,
Când pleca odată la război un om
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- „Du-te la bătaie, pentru ţară mori
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.”
O, Tată,
Atotputernic și Nemărginit,
Fără-de-moarte și Neschimbător
și Veșnic Împărat , și Ziditorul