Căci rămas-ai pe vecie umbra îngerului mort,
Când tot era despre tine și fusesei despre tot.
În adânc de ochi himerici văd prăpăstii mari și reci,
Și cu măiastrele aripi nu se poate să mai pleci
Ce bolți scânteietoare te cheamă astăzi dragă?
A câta oară-și plâng lumini pe lumea toată,
Când glasul tău în noapte ceresc tot mi-a rămas?
Cine-i umbra aceea de-și caută compas,