Ai fost actor, și menestrel,
Ne-ai bucurat pe toți cu harul
De-a ne sădi în inimă un țel,
Și-n suflet bucuria, nu amarul.
E toamnă iar, iubito, plouă des,
Melancolia astăzi ne cuprinde –
Însă e viu prezent același interes,
Și dragostea în suflet se întinde.
S-au îmbrăcat copacii în frunze arămii,
Și în podgorii via așteaptă-acum culesul,
Porumbul și soroaica se treieră-n câmpii,
Iar cei ce au muncit, își află-acum succesul
Iubito, haide astăzi să celebrăm iubirea
Ce ne-a unit destinul și ne-a făcut un trup –
Alăturea de tine eu mi-am găsit menirea
Iar sentimentul unic mă face să erup
Regret acum, că iată, trece vara,
Și vine iară toamna mohorâtă –
Ne vom plimba tristețea seara
Prin parcul plin de frunza doborâtă
Chiar de ești trist târziu în noapte,
Cu gânduri ca șuvoiul grele, negre,
Și-auzi nevrând nespuse șoapte,
Dar toate mințile-s integre,
Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,
Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –
Credeam că doar frumosul aduce bunătate,
Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate
Ca un zefir...
Ca un zefir te-nvăluie dragoste mea,
Prin păru-ți bălai rătăcind se-nfioară –
Pe pleoapele dulci peste ochi peruzea,
Timpul e-n noi, sau noi suntem în timp -
Mă-ntreb adesea, suntem muritori
Și trece prea ușor un anotimp –
Noi suntem volatili ca niște nori.
S-a mai închis o ultimă cortină,
Iar un titan al scenei s-a sfârșit;
Maestre, vârsta-a fost de vină
Căci sufletul ți-a fost desăvârșit.