- E lungă ora când pe colțul iernii
Apar timid cu fruntea din omăt
Poemele în care mă desfăt
Cu ochii tăi... Din zori pân' la vecernii
- Intră, ți-am zis, și ai intrat râzând,
Ai dat în lături zgura așternută
Peste poteca-ngustă și un gând
A fost de-ajuns... Cu rouă ne-ncepută
- Mă uit pe geam, iar ninge ca-n povești,
Covorul fin acoperă-n lung strada,
Tu, primăvara mea, pe unde ești?
Te-ai transformat în Albă ca zăpada?
- Uite cum ninge de parcă-i Crăciun,
Sibiul se-mbracă în strai argintiu,
Iarna mai are răbdare, tutun
În pipa adâncă... Cât oare? Nu știu!
„Te-ntreb: ce-ai vrea să ţii în mâini? Un măr sau un Soare?
Ai vrea să ţii merele în mâini, iar Soarele să-l vezi pe cer.
Altfel, te temi de el! Mi-aş vinde Soarele pentru un măr,
numai ca să-l primeşti din mâinile mele!”
- Cu fulgii de zăpadă la taclale
Stau iar chiar dacă au porniri letale,
Mușcă din muguri, trupul meu, din glie
Și-mi umple pana cu melancolie,
- Copacii torc sub pătura de nea,
În geamul meu nu râde nicio floare,
La meteo se-anunță doar ninsoare,
Pe unde oare-i primăvara mea?
- Ți-aș scrie-n așternut câte-o scrisoare,
Când noaptea mă întreabă unde ești
Și timpului o taxă de livrare
I-aș achita de-ar crede în povești,
- Se-ntoarce iarăși iarna cu pași mărunți și iară
În visul meu e soare și-atâta primăvară...
Ce fantezie albă, ce nebunie pură,
Sărutul unui deget apropiat de gură
tu nu erai în apele tale
eu navigam în ape tulburi
sub care icebergul creștea exponențial
orb și liniștit