- Decembrie coboară pe cărare
Din Făgăraș, la sanie doi reni
Cu stele albe-n frunte fiecare
Pășesc încet ca niște prinți mondeni.
- Simt iarna cum se zbenguie-n Dumbravă
Și te îmbie sus la Păltiniș,
Cum fulgii de cleștar, puși pe gâlceavă,
Ți-ating cu palma sânii pe furiș.
- Mi-e uneori aşa de dragă viaţa
Că m-aş propti cu mâinile în cer
Să-i colorez în roşu dimineaţa...
Mi-e, câteodat,-aşa de dor să-ţi cer
- Ai auzit şi tu că ziua scade?
Eu fac ce fac şi intru în bucluc,
Habar nu am ce-nseamnă “cumsecade”,
Pe alte căi poveştile mă duc.
- O-mbrac atunci când drumul către mâine
Îmi pare-abrupt şi greu de străbătut,
Cămaşa ta miroase-a miez de pâine
Din ziua-n care timpul s-a născut.
- Te-aștept diseară pe ulița veche
Cu murgi-nșeuați sub becul spart
Ce vor zburda nebuni, loviți de streche,
Prin noaptea cu năframă de brocart.
„Doar tu, Doamne, poţi cere iernii să dea muguri.”
Valeriu Butulescu
- Nimic nu mi-e mai sfânt ca timpul serii
- Nu știu de ce sunt nopțile mai crude
Și nu mai au parfum de tei în nări
Ori trec absente fără să m-asude
Lăsând în urmă brumă și damnări.
- Ar fi de spus mai multe despre mine,
Iar despre noi... atâtea au rămas
Sub umbra de mister ce contravine
Cu lumea însăşi. Din acest impas
- Pe unde mi-au migrat oare cocorii
De m-au lăsat pe-o margine de toamnă
Să gust din amintiri zațul licorii
Ce l-ai vărsat în sufletul meu, doamnă?