“A cunoaşte-nseamnă iarnă.” Lucian Blaga
- Aleargă timpul iar spre nicăieri,
Doar eu călătoresc prin vremuri ninse,
- Iar mă străpunge câte-un dor de ducă
Și pun în traista viselor nutreț,
Murgu’-nstelat spre tine să-mi conducă
Cabrioleta albă. Un drumeț
- Mai trece-o zi și toamna e pe ducă,
Miroase-a plumb, confeti și zăpadă,
Melancolia cerului caducă
Pe coama brazilor pare să cadă.
- Simt aripile moi sub promoroacă,
Dar pașii calcă ferm pe trotuar,
E toamna asta dură, nu se joacă
Când rupe file reci din calendar.
- Aș desena pe nopțile cu tine
O pânză de păianjen colorată
Cu ochiuri mici să pot cumva reține
Aroma ta de fiecare dată
- Trec nopțile în rochii decoltate
Cu părul despletit plutind pe șale,
Le mângâie tăcerea blând pe spate
Când lângă mine-n pat pătrund agale.
- Privesc în mine, un adânc abis
E peste tot și noaptea mă-nfioară,
Cu gheare lungi oblonul l-a închis
Și m-a lăsat s-alerg desculț pe-afară.
- Nu știu de ce secundele sunt curbe,
Nu au origini, se rotesc în gol,
Nici o furtună n-o să le perturbe
Chiar dacă timpul cade-n brânci, frivol.
- E luna într-un colț de zodiac
Cu fața-n puful multor nostalgii,
Mă uit la ea, suspin și mă prefac
Că-s fericit... doar tu poți să descrii
- Ceasu-i anemic, s-a închis agora,
Nu trec trăsuri, pe-alocuri se bârfește
Că mâine plouă și se schimbă ora,
Iar nopțile de toamnă vor mai crește