ce rămâne
spune-mi
ce rămâne din noi după ce îngerii pleacă
ce demoni muți și furibunzi ne bântuie
- Așteaptă-mă diseară pe terasa
Păcatului înveșmântat în roz
Cu buzele să-ți netezesc mătasea,
Să-mi spui „Ah, vrăjitorul meu din Oz,
- Nimic între noi doi nu-i predictibil
Şi chiar legaţi în lanţuri, n-am promis
Că linia de front, cu explozibil,
N-o vom călca... Mai credem într-un vis
- Pe strada mea sunt numai frunze moarte,
Copacii plâng, sunt pălmuiți de vânt,
Și stau la coadă pentru pașapoarte
Nemulțumiți de timp, guvernământ...
- M-am îmbrăcat în verde să sfidez
Poienile care-au albit devreme,
Arată-mi tu ce cale să urmez
Când nu mă ţii de mână. Ce extreme
- Mă doare gândul că va trece-n goană
Și toamna cu aromă de poem
Lăsând în urmă bruma ca o toană
Și câteva secunde pe un ghem
- Atât de arogantă, atât de egoistă,
Mi-e inutilă vara cu versul ei cu tot,
E bine că mi-e toamnă şi-o poezie tristă
Păstrez în fulgarinul cu vise teracot.
- Un stol de gânduri sure migrează spre tărâmul
Tăcerilor ce-mbracă aleea cu castani,
O pojghiţă de aur pavează caldarâmul
Cu nostalgia toamnei şi-a sutelor de ani.
- Mă uit la ceas și plouă cu secunde,
Nici Noe n-a avut așa potop,
Sticla de votcă nu mai are dop
De când te-aștept, iubito, și-mi răspunde
- Pe cât de mult te pot iubi, pe-atât de rar te înţeleg
De ce întârzii dacă ştii că suntem un poem întreg
Atunci când stăm îmbrăţişaţi pe-o filă albă de caiet,