Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLXXXIX

Ochi de vultur poartă cerul, trup de înger are luna
Foșnetul înțelepciunii, vântu-și scutură furtuna
Focul minții se aprinde însă eu m-arunc în ceață,
Sub armura mea de humă, detectez mișcări de viață.

Cânt descântec
De ziua florilor!

Florii și florilor

Muguri de credinţă

Izvorul de flori, ocean de petale,
se leagănă-n inimi, pe ramuri ovale,

a mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte
a mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi,
biletul de adio la un final de carte
şi-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi

Iubirea noastră mută
Izvorâtă într-o toamnă
Din lemn sfânt de stejar
A crăpat tocmai acum

Pe naltele cătune și obcini românești
e-atâta liniște, încât se-aud vlăstarii
născându-se copaci cu frunze vântuite.
Îmi par desprinse din povești aceste case

Te-am creat cu ochi căprui
Și cu părul ars de soare
Și cu buze amărui
Și obraji scăldați în mare

Din adânc dezbrăcat
de liniște te chem
dimpreună cu
toată arderea

Obişnuinţa, e un dat
Al meu, al tău, al celuilalt
Care se-nvaţă să citească
O poezie zilnic, haiducească

De dincolo de mine, mă-ntorc iar către gânduri
Aşteaptă cam demult să le aştern în rânduri,
Aşteaptă cu răbdarea ce-o ai când trece-o vârstă:
Spre ele azi mă-îndrept, un orb pe-o punte-îngusta.

Testamentul tinerei în pragul morții
autor Rotariu Dorel
(în memoria cumnatei mele)

De firul narativ și verde de iarbă,
În vis ea se-mpedică ca o oarbă,
Privind la lumina stelei coapte,
Ce apare-n miez de noapte.

Din bobocii de tristețe, flori
Ies în frig și tremură fiori,
Nu mai este vremea amintirii
Frumuseții blânde-a primăverii...