Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLXXVIII

După ce am să mor,
cenușa strânsă-n urnă
s-o faceți cărămidă.
Ori s-o ascundeți, mai bine, într-o clepsidră.

Se-nsângereză zarea în arderi colosale
În asfinţituri reci, la capăt de lumină
Ard focuri fără flăcări în urne abisale,
Stafii se pregătesc în umbre să revină.

Dacă-ar fi să ştie, omul

Dacă-ar fi să ştie, omul -
Cu privire la-a sa viaţă,

Viermele luminii roade, roade talpa lumii,
întuneric, umbre hămesit deșiră.
Atârnă pretutindeni imense zdrențe negre,
încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri

luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor

Tu ești scânteia mea de viață
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voința tatălui ceresc,
Enigmă a vieții pe pământ.

Cartea nopților albastre.

Prezent continuu

Nu pot să dorm...și- am încercat!
Chiar dacă ziua m- am culcat
Am vrut doar liniște in gânduri...
Dar vin neliniștile- n rânduri.

conviețuim deficitar
pe o planetă de mortar

privit din alte perspective

Trăiesc provizoratul acestei vieți
închisă între fumurii pereți
de teamă că într-o zi se va sfârși.
Privesc pe geam din când în când. Voi fi

Clopote verzi
bat
sub
zăpadă