Dacă fulgii cad grămadă peste sufletele noastre
Este pentru că zăpada în tăceri de albe astre
Strălucește–n noaptea iernii liniștită din sfârșitul
Vieții ce cunoaște-apusul și sărută infinitul…
E toamnă iubite, în parcu-n care am stat,
un galben roșiatec plutește în derivă,
purtat de vânt tomnatec, ce cântă îngâmfat,
prin frunzele rămase, stând gata să plângă.
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.