Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXXIII

Am să te risipesc
În noaptea asta,
Cu fulgi mari,
Innoptați la fereastra mea,

La margine de clipă,
Pe-o frunză călătoare,
Cu zbateri de aripă
Fecund tremurătoare,

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului

Dacă fulgii cad grămadă peste sufletele noastre
Este pentru că zăpada în tăceri de albe astre
Strălucește–n noaptea iernii liniștită din sfârșitul
Vieții ce cunoaște-apusul și sărută infinitul…

Aici sunt eu-un singuratic
Ce duce-n gând dorul de neant
Imperiul a sfârșit tragic
In lume,norul,parca-i asudat

Azi a murit un rege
ultimul pe care îl mai aveam,
am rămas cu chipul în amintire
ca o podoabă sacră-n memoria aglomerată,

Dacă inimii
i-ar fi crescut flori
Ce primăvară!
Ar fi umblat desculţe necuvintele...

Ninge cum ningea odată
lerui-ler cu flori de măr
viscolește înflorind o fată
din pământ și pân-la cer

Când vine iarna în a ta privire,
pe mine toamna-ncepe să mă doară
și frunzele se-ascund în amintire
încet în suflet fulgii se strecoară.

E toamnă iubite, în parcu-n care am stat,
un galben roșiatec plutește în derivă,
purtat de vânt tomnatec, ce cântă îngâmfat,
prin frunzele rămase, stând gata să plângă.

ai fugit în picioarele goale
din orice sângerare
câtă zăpadă să plângă peste noi
cu pașii albi de copil

Strig către tine, Doamne
În pustiu.
Nu-ți reproșez nimic,
Vreau doar să știu!