Tema săptămânii - Poezia

Deschise-n cer sunt porţi spre soare
Şi palma dreaptă mi-o întind,
În ea cuvintele să prind,
Cernute cu tandreţe mare.

Poezia e sufletul poetului
Ce mângâie hârtia cu șoapte de dor,
Rostite cu vârful penelului
În versuri ce poate-l fac nemuritor.

Mersul acesta simetric
Dintre un cuvânt și altul
Când eu însumi mă dedic
Cerului din tot înaltul

POEZIA

E poezia locul meu ascuns,
De nepătruns cetate pentru răi.

Mi-am pus inima,
aşa zgâriată,
într-o pungă de plastic,
când îngerul

În zori,
m-am trezit din vis,
alergam desculță
prin fulgi de nea

Poezia-i Universul
presărat cu atâtea stele
și ea e
din hopuri mersul

Poezia e mireasma
Cerului jos pe pământ
La mulți e catapeteasma
Dintre floare și cuvânt

Încă un an a mai trecut
De când noi suntem pe lume
Și multe lucruri am făcut
Și rele, dar și bune ...

Iubito, tu ești viața mea,
Dulce precum o acadea ...
Tu m-ai învățat să iubesc
Și mi-ai dat putere să trăiesc!

Eu ... sunt un simplu elev,
Studiez la filologie,
Am scăpat de Mendeleev
Iar acum ... îți scriu versuri ție.

Îmi ești visare,îmi ești umbră,
îmi ești vinul roșu,îmi ești duioșie,
îmi ești izvor de taină în cuvinte,
îmi ești cerul ce inundă pământul,

De-a valma
visele mă năpădesc
în hohote, mă caută
o undă nebună ce-n cuget

Eu vin către tine cu gerul în frunte,
Pe fiece umăr îmi creşte un munte,
Mă doare distanţa, mă ard represalii,
Din Roma străveche aduc Saturnalii.

Trecut-au Anii...

Trecut-au anii rând pe rând
Şi-adăugându-se la număr,

În neagra cetate
De unde răzbate
Acordul de liră
Poetul se miră

Poezia tace-n piața mare
cât eu tac în poezie
la ecuator poate-i răcoare
dacă-s bun fir-ar să fie

Divin e suflul ce aprinde
cenușa ce-ațipise,
Scântei dansând în noapte,
animate de Focul Veșnic

Când creierul se-mbată
De amintirea șoaptei
Și mintea-i acrobată
Prin florile de tei,

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn

lasă-te despletită
ca pentru o tânguire
eu te voi pieptăna îndelung
cu degete tremurânde

umanitatea mea și poezia
sunt una
îmi spun când moartea strigă

Simt, Doamne-n mine-un vers se-ngână
Ca basmu-n sufletul de seară
Şi-n greutatea de ţărână
Apar aripi de primăvară.

Rondelul investigării Magilor ( 2 )

Motto: Mica 5, 2

Susură văile în noapte
Ca vocea lină a femeii
Și visele - cireșe coapte
Își răsunară plin cerceii.

Buna Vestire

Când a fost împlinit timpul, al venirii lui Mesia
Din cer dela Dumnezeu, un înger a fost trimis

Pe colinele verzi din Efrata

Pe colinele verzi din Efrata
Stau de pază într-o noapte

Poate nu sunt un om prea bun
Oricât aș vrea și strădui,
E sigur totuși că-mi doresc
Zi după zi să fiu creștin…

Poezia bat-o vina, a iscat acum dilemă:
Cum să fie și modernă și cu ritm armonios?
Că Eschile și Sofocle au purtat ca diademă
Rima, versul, armonia, nelăsate mai prejos!

In sfarsit ,aflu ca poezia
Poarta chipul pasarii de aer
Majestos defiland pe strazile neuronale
La nesfarsit.

Ce-i poezia?O mare de cuvinte
Trăiri,frustrări și gânduri așternute
O “filă” despre lucruri sfinte
Atent alese,minuțios cernute

Poezia nu-i o mură-n gură
ci odor cu farmecul abil;
te osândeşte la tortură,
poezia nu-i o mură-n gură.

Ne naştem ca să clădim frmosul,
ne naştem din nevoia de noi;
şi sufletul şi-aduce azi prinosul
acestui picior de plai cu eroi.