Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș,
De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș
Ne-aduce har odată cu sfințenia
Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia.
Ce se ascunde-n fiecare picătură
Când sub povara densă, nori gemură,
Şi scuturaţi de friguri şi tristeţe
Îşi plâng ades trecuta lor nobleţe?
- Ia uite, ce drăgălașă,
spuse raza buclucașă!,
privind cu duioșie
spre sămânța ruginie.
Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt
Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt
Răceala din privire şi lacrima ce doare
În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare.
Iubitul meu cu ochi căprui, cu suflet cald şi bun
Mai ştiu eu oare cum să fac să nu mă mai supun
Iubirii care mă frământă-ntruna cu foc mistuitor
Şi-mi pârjoleşte inima toată în mod chinuitor?
În seara asta minunată, luna-mi zâmbește ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste așa profundă, că nu se poate scrie.
Iubi-voi păsările cerului şi bolta cea albastră
Iubi-voi tot ce-i sfânt din viaţa cea sihastră.
Iubi-voi marea şi munţii cei stâncoşi
Iubi-voi în tot locul pe sfinţii luminoşi.
O lume plină de magie, un colț de univers,
E-un început de poezie, e primul Său vers
E prima Sa baladă, un cântec de iubire,
E prima încercare din lunga convorbire.
Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte?
De gândurile tale ajung ca nişte şoapte?
Le simt adânc în mine, splendidă făptură,
Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură.
Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând
Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând
Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate
Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă luminate.