Focul în vatră arde-n tăcere lină,
Și zorii apar peste câmp de lumină.
Răbdarea ne-arată frunza ce se-aprinde,
Încrederea crește și dorul nu se stinge.
Te caut în lumina care se mai destramă
Pe ulițe cu frunze, în vânt, dar și-n tăcere
Căci toamna care vine își poartă a ei năframă
Și gustul ei devine o dulce mângâiere.
Iubindu-te pe tine simt inima cum arde
Și stelele-mi sunt dor în mii și miliarde
De străluciri topite în suflet chinuit
Cu-o dragoste ce arde în mine tăinuit.
Pe pagina albă se zbate un gând,
Și golul adânc răsună în mine,
Sub cerneală și dor simt fremătând,
Cum în mine se scriu clipe divine.
În pașii goi se-ascunde o-așteptare,
Un suspin blând se frânge-n amintiri,
Se scurge toamna-n ploi fără-ncetare,
Un cer se-ntinde doar în rătăciri.
Să ne iubim galactic, fără teamă,
Cu stele-n ochi și cerul pe cuvânt,
Să nu ne prindă timpul de aramă,
Ci zborul nostru-n vidul cel mai sfânt.
O ploaie măruntă-mi mușcă tâmpla vie,
Frigul mă strânge-ntr-o tainică magie.
Dorul tresaltă sub piele ca un ecou,
Amintirile cad în șoapte mereu.
În seara asta rece e-un frig ce ne cuprinde,
Pe geamuri reci dansează-aceleași umbre
Pe nasul tău cel cârn se gâdilă-un strănut,
Și râsul nostru comic, se sparge-n aer mut.
Sub pașii mei pământul tresare ca o rană,
Și freamătul de frunze se scaldă într-o toamnă,
E liniște adâncă și-n calmul ei se-ascunde
Dorința de-a renaște aici, dar și oriunde.
Te caut în ploaie și te strig fără glas,
În umbra cea veche din timpul rămas
În ochii mei cântă doar dorul de tine
Și-n suflet îmi umbli printre ruine.