Poet - Constantin Stamate
Constantin Stamate, (n. 28 februarie 1999) comuna Greci, județul Tulcea. Absolvent al seminarului teologic ortodox Sf Ioan Casian din Tulcea (promoția 2015-2019), acesta a debutat literar în luna decembrie a anului 2018, în revista Steaua Dobrogei, apoi urmând apariții în mai multe publicații.
-Publicări-colaborări de-a lungul timpului.
Revista Timpul, Târgoviște, 2020.
Revista 24PH-Arte, (Cenaclul I.L Caragiale) Ploiești, 2020-2022.
Revista Extemporal Liric, Arad, 2021.
Revista e-Creator, Bacău, 2021.
Revista Spații Culturale, Buzău, 2022.
Revista Eminesciana, Botoșani, 2023.
Revista "Bilete de Papagal", Slatina, 2024-prezent.
Revista Vorbelor scrise, București, 2024-prezent.
Membru corespondent al revistei Regal Literar - București, 2020-prezent.
*Autor al volumului de poezii (Inițierea în Martiriu) editura Pim-Iaşi 2021.(București).
*Autor al volumului de poeme (Poezii) editura Pim-Iaşi 2025.
(Tulcea)
-Premii.
☐ Premiul din partea societății literare Regal Literar - București, pentru debutul
volumului (Inițierea în Martiriu), apărut la editura PIM Iași-2021.
☐ Premiul de excelență al revistei Timpul-Târgoviște 2023 pentru volumul de poezii
(Inițierea în Martiriu), apărut la editura PIM Iași-2021.
De ce mă dor cuvintele
De ce mă dor cuvintele, te-ntreb?
Nu sunt ele doar aer, vibrații sparte
Din visele eterne ce-o să-mi urmeze
Voi găsi clipa cea dragă a consolării în somn!
Iată, soluția amăgitoare ce-mi satisface gândurile
Căci aici este cuvântul ce tulbură a mea viață!
Apele lacului înconjurate de copaci,
Cuburi de verdețuri și albastru deschis
Unde lumina soarelui se joacă cu umbrele,
Într-un joc de forme și culori.
Copacul bate la felinar,
Băncile dansează pe alee
Felinarul cântă la înălțime,
În timp ce aleea se roteşte.
Cifrele cad ca ploaia,
În cascadă de cuvinte,
În stradă, ciocanul bate,
Cimitirul plin de îngeri!
În cârciuma aceea, sub bolta de fier,
Cuie și spete, jeguri și prafuri,
Lumea adunată într-un loc,
O încredere pierdută în vicii şi exces.
Gândul meu zboară într-un cer albastru,
Cuvintele mele se pierd în adâncul mării,
Lama taie adânc în inima mea
În timp ce bătrânețea se apropie.
În miezul nopții, când cerul e negru ca smoala,
Și luna plină strălucește ca un far,
Îmi simt sufletul tremurând de frică
În fața întunericului și a misterelor sale.
Triumfător, soldatul din zări
Luptă, suferă şi moare eroic!
Sub steagul ciuruit de gloanțe
De-un dor sufletu-i plin,