oamnă în violet
Sună tălăngi, amurg violet,
luna pe cer e un tainic sonet.
Pastel
Ce mai faci într-o toamnă cu ceruri aprinse în iarbă,
rozele îşi scutură floarea, suspinând de tine întreabă.
Pelerinul
Cineva iarăşi bate la poarta cu floarea vieţii,
E vântul vagabond ce dă bineţe tristeţii.
Dilemă
Timpul nu există, ne scurgem fără timp,
Suntem un boţ de lut cu un angelic chip.
Cuib cu ouă de aur
Aceste flori ce fac risipă de nectar şi mir,
Sunt strigătul străbunilor din apă şi din vin.