Noiembrie, cu vânt de-amărăciune
Și cu parfum anost de letargie,
Îmi treci cu răni adânci prin poezie,
Cu stol de frunze arse de tăciune.
« Manuela Munteanu »
Sfârşit de octombrie. La poale de munte
Pădurea-şi arată culorile sute,
Pictate pe frunze cu picuri din soare
Cernuţi, aparent, absolut la-ntâmplare.
« Mihai Manolescu »
Pășesc pe un covor de frunze ruginii
Și mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii și mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.
« Octavian Cocoş »
Urmăriți de zile scurte
Peste amintiri pierdute
Printre ani trecuți pe tâmple,
Toamna vrea să se întâmple!
« Ina M. »
tot mai aproape de fața
biciuită de însemnele pecetluirii
apusul își poartă aroganța
pe sticla impenetrabilă a visului
« Anisoara Iordache »
Octombrie, nălucă solitară
Cu mersul prins în zbuciumări de vânt
Și-aromă tămâioasă sub veșmânt,
Ne scuturi crengile-arămite iară,
« Manuela Munteanu »
printre pernele brodate cu frunze aurii de-arțar,
țînând hățurile carului mic -
înfășurat în constelația dragonului,
toamna
« Anisoara Iordache »
Nu începuseră copacii să se dezbrace de podoabe
Și încă mai vedeam pe câmpuri urmele florilor târzii
Eram cuprinsă de miresme, purtate de adieri slabe.
Ce anunțau ușor, în șoaptă, că lumea-ncepe a rugini.
« Roxana Nicoleta »
Chemarea pădurii
...
Ce boltă clară, ce zi de toamnă blândă!
Aș vrea să ies, oriunde în natură,
« Nicu Hăloiu »
Îi trec cocorii, toamnei, peste frunte,
Cu zbor adânc prin cețuri de argint.
Îi smulge dimineții un alint,
Când urcă-n pribegii, spre cer, un munte.
« Manuela Munteanu »