Duminică simplă, burgheză...
Cântec de orgă stricată,
Ce veche baladă mai plânge
Pe-un splai, așa, dintr-o dată?
Ascultam acele povești
Deși nu era vremea lor -
Cum nu-nțelegi când privești
Aerul morților.
Și toate se re-ntorc din drumul lor,
Și mândra primăvară vine,
Cu soare blând, cu nopți albastre,
Fermecătoare și senine.
Ce trist este pe lume
Un cântec,
Un cântec ce-l tot aud:
- La muncă...
Când orice se vinde,
Când orice e marfă -
Trezește un sunet bătrân
Din antica harfă.
În crângul cu stoguri de frunze ruginite
Era un frig liniștit...
Un roz și violet în fășii
Peste palate se lăsa -
Pe când ninsoarea rătăcește...
În ceasul vremii au bătut
Dureri pe suflete moarte
- Deși... acestea sunt lucruri din trecut!
Tristeți pe vânt, tristeți de mort
Pe străzi tăcute se desfac -
Serbări târzii de vinul nou,
Visări pentr-un poet sărac...
Cuvinte grele,
Vorbe urâte,
Duceți-vă-n noaptea
Care vă poartă.
Eu nu te mai văd...
Zădarnic e soare, și-un cer ideal -
Mereu mai aproape e-al vieții real...
De aceea, iubito, eu nu te mai văd!