Sântă Vineri, din iubire,
tu ne dai la toți de știre
când începe sărbătoarea-ți
sfântă ce urnește țara…
În lumina blândă, albă, a amiezii
au venit în taină meșterii zăpezii
și-au țesut cu grijă un covor frumos
ca să-L veselească pe Pruncul Hristos.
Există o cărare ascunsă sub zăpadă,
există un drumeag acoperit de fum,
exist-un sens al vieții acestei și-o răsplată
a celor care-n taină găsit-au acel drum.
Tot ce-a avut mai bun această țară,
tot ce a dat mai bun acest pământ,
băieți și fete cu privirea clară
au fost zdrobiți și-ascunși într-un mormânt.
Unde sunt copiii României?
Unde sunt cei care nu mai sunt?…
Să privim în ochii nebuniei
care se petrece pe pământ!
Meșterită-n Ceruri, cu o artă fină,
floarea de zăpadă-i floare de lumină
trecută prin ghețuri, chiciuri și alene
așezată-n albe, tinere troiene.
Aici și Acolo, în moarte și-n viață,
în noapte și-n zi, în soare și-n ceață,
aceeași mulțime de viteji luptători,
aici pe pământ și-n a Cerului flori.
Florinei Latiș, lui Andrei Bodiu, lui Alexandru Cistelecan, lui Virgil Podoabă,
cei care cunosc povestea din spatele acestei poezii
Ce frumos! Ce frumos! Ce frumos!
RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE:
În Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
AȘA ERAM...
lui George Zograf