Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă,
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă.
Furtuna a trecut. Putini scapara.
Dintre prieteni multi azi nu mai sunt.
Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara,
in tara mea batuta crunt de vant.
Aburi ling in treacat
Malul somnoros.
Galbenul capastru
Lunii-i scapa jos.
Dintr-un oraş deloc interesant,
Cu lume multă şi năravuri rele,
Primeşte-acest colind la post-restant
Din partea mea şi-a suferinţei mele.
Noi doi, numai doi
Şi o biată lanternă,
Şi munţii în jur,
Şi pădure eternă.
Spranceana serii si-a inchis tristetea,
Stau inhamati in curte niste cai.
Au ieri mi-am dat de dusca tineretea?
Au nu ca ieri, tu draga imi erai?
Am să-ţi spun „bună seara” şi-am să plec undeva,
Unde nu e nimic, numai scrum, numai zaţ,
Am să-ţi spun uşurat, am să-ţi spun cu nesaţ,
Ce departe vă simt eu de inima mea.
Din marele bazar cu amănunte,
Plătind cu viaţa tot ce scump era
Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte,
Păcat că n-o să-ncapă-n lumea ta.
Această noapte care mă provoacă
mai bine m-ar tăia şi-apoi m-ar bea
aşa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceaşcă de cafea…
Crangul drag, pe limba-i de mesteacan,
m-a facut altminteri sa gandesc.
Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca,
nu regreta ca ne parasesc.